CCPOC la Zilele Porților Deschise

Centrul de Consiliere Psihologică și Orientare în Carieră (CCPOC) din Universitatea de Vest din Timișoara a fost prezent, prin voluntarii săi, la evenimentul Zilele Porților Deschise care s-a desfășurat în holul UVT în perioada 7 – 11 aprilie 2014. Cei care s-au prezentat la standul CCPOC au avut oportunitatea de a afla, prin completarea unui chestionar, ce interese profesionale au. CCPOC multumește voluntarilor pentru sprijunul oferit și pentru implicarea de care au dat dovada pe tot parcursul evenimentului :).